duminică, ianuarie 13, 2008

Cartoful si vinata s-au intors impotriva BNR

Inflatia pe anul trecut a depasit cu 2,5% tinta. Produsele alimentare s-au scumpit cu mai mult de 9%.

Preturile de consum au crescut in 2007 cu 6,57%, anunta Institutul National de Statistica. Inflatia a iesit astfel cu 1,57% din intervalul de variatie stabilit de Banca Nationala pentru anul 2007 si depaseste cu peste 2,5 puncte tinta de 4%. Din cei trei ani in care a tintit inflatia, Romania a reusit sa atinga tinta o singura data. Cele mai mari cresteri de preturi au fost inregistrate pe segmentul produselor alimentare care, in 2006, au ajutat decisiv la atingerea tintei prin cresterile moderate. Anul trecut, alimentele s-au scumpit cu 9,14%, in timp ce in 2006 preturile crescusera cu numai 1,07 procente. Acest fapt arata o data in plus dependenta economiei romanesti de agricultura in conditiile in care fiecare an secetos (asa cum a fost si 2007) a consemnat un declin al parametrilor macroeconomici. Ponderea alimentelor in cosul folosit pentru calculul Indicelui Preturilor de Consum (IPC) este de aproape 39%, adica 3.892 de puncte dintr-un total de 10.000. In 2006, Banca Nationala a atins tinta de inflatie ajutata mai ales de preturile la alimente, in conditiile in care atit preturile marfurilor nealimentare (+8,3%), cit si cele ale serviciilor (+6%) au depasit cu mult cresterea anualizata a inflatiei de 4,8%.

Perspectivele pentru 2008 nu sint nici ele prea roz avind in vedere ca cel putin in lunile ianuarie si februarie se va resimti puternic efectul de baza (in aceste doua luni din 2006, inflatia a fost foarte scazuta). Mai mult, seceta din 2007 va avea efecte si in prima parte a lui 2008. Ratarea tintei de inflatie si diferenta mare chiar dintre ultima prognoza realizata de banca centrala si evolutia preturilor de consum anuntata de INS sint explicate de analisti printr-o estimare gresita din partea bancii centrale a evolutiei cursului de schimb si a influentei preturilor la alimente. "In cei trei ani de tintire a inflatiei, tinta a fost ratata in doi ani, ceea ce afecteaza credibilitatea bancii centrale", a afirmat pentru MEDIAFAX Ciprian Dascalu, trader in cadrul Millennium Bank. "Cursul a fost una dintre surprize. Majorarea de dobinda de la finele lui octombrie a avut un efect de o zi, pentru ca investitorii straini se asteptau deja la o miscare, dar considerau ca masura BNR este insuficienta" a explicat economistul-sef al Bancii Comerciale Romane, Lucian Anghel. Referindu-se la subestimarea de catre BNR a evolutiei cursului, analistul-sef al ING Bank, Florin Citu, a amintit ca in vara anului trecut mesajele bancii centrale aratau o preocupare mai mare fata de dezechilibrele externe si eventuala incetinire a cresterii economice. In opinia Catalinei Constantinescu, analist al ABN AMRO Romania, deprecierea leului, efectele secetei si scumpirea carburantilor la nivel international reprezinta factori care au influentat evolutia preturilor in Romania. "Sint factori care au fost luati in calcul de Banca Nationala, dar nu la magnitudinea aceasta", a aratat analistul ABN AMRO.
from cotidianul

Niciun comentariu: