După restructurările masive din 1999 care au dus municipiul Oneşti, din judeţul Bacău, aproape de o sărăcie lucie, în prezent, angajaţii pleacă de la RAFO de bunăvoie. Fie că au învăţat de la nevestele care au reuşit să întreţină o casă muncind în Italia, fie că au descoperit subit capitalismul, cert este că oneştenii nu mai stau la mila platformei industriale. Firmele de recrutare din Kazahstan au convins deja o parte din muncitori să accepte o slujbă departe de casă, dar pentru un salariu chiar şi de zece ori mai mare.
Orăşelul de pe râul Trotuş clocoteşte de câteva luni încoace. Nu pentru că rafinăria şi-a mai repus instalaţiile în funcţiune, oamenii având astfel de muncă, ci pentru că demisiile la RAFO au început să curgă. „Numai de la mine din departament, de la proiectare, au plecat cam jumătate. Păi dacă n-au mai mărit salariile de vreo cinci ani, cum să nu te duci chiar şi în Kazahstan, pentru 2.000 de dolari", explică un inginer de la rafinăria RAFO.
În staţia de autobuz de pe bulevardul Oituz, oamenii vorbesc
despre o adevărată strategie în familiile care toată viaţa au depins de locul de muncă pe platforma industrială de la Borzeşti, acolo unde, alături de CAROM şi Chimcomplex, îşi are sediul şi RAFO. „La mine în bloc s-au întors vreo patru femei din Italia, ca să le plece bărbaţii la rafinării prin Arabia Saudită sau Kazahstan. Cică umblă unii de pe la ei să ne ia la muncă", povestea Gicu, sudor de mai bine de 20 de ani la RAFO.
În ţară era bătaie de joc
Bernard Moise, în vârstă de 48 de ani, este unul dintre oneştenii care au plecat de opt luni să muncească la una dintre rafinăriile din Kazahstan. „Am auzit de la colegi că se fac angajări în afară. O firmă de acolo făcea recrutările, i-am sunat, am fost la o întâlnire la Bucureşti, apoi am plecat. Şi nu regret nicio secundă, pentru că la RAFO era o bătaie de joc. Un muncitor câştiga opt milioane (lei vechi - n.r.), iar un subinginer, cam 13 milioane (lei vechi - n.r.)", povesteşte Bernard.
El a adăugat că, deşi munceşte 12 ore pe zi, este „mult mai bine decât în ţară" şi câştigă „în jur de 2.000 de dolari pe lună". Singurul regret este faptul că soţia şi cei doi copii, care sunt la liceu, sunt departe. Cu toate acestea, în Kazahstan nu duce lipsă de comunicare în limba română, pentru că, pe lângă colegii din India, Thailanda, Filipine şi Rusia, sunt muncitori şi din Ploieşti, Piteşti sau Cernavodă.
Sindicaliştii: nu au motive să plece!
În timp ce oamenii se bucură de o alternativă sănătoasă pe piaţa muncii, sindicaliştii de la RAFO SA încearcă să demonstreze că nemulţumirile salariale ale angajaţilor sunt nefondate. „E din ce în ce mai bine cu salariile la RAFO şi nu are nimeni vreun motiv să zică acum, după atâtea probleme, că pleacă din cauza banilor", explică liderul sindicatului „Rafinorul", Ion Marian. El a recunoscut însă că în ultima perioadă oamenii au plecat în masă de la rafinăria oneşteană: „Da, prin decembrie, şi-au luat concedii câţiva, cam 120, şi am auzit că, după depunerea demisiilor, au plecat prin Arabia Saudită şi Kazahstan".
Interdicţie la credite pentru nevoi personale
Realitatea nu este însă nici pe departe atât de roz pentru muncitorii care au ales să-l creadă pe vechiul sindicalist Marian şi să rămână la RAFO. O dovadă în acest sens aduce consilierul judeţean Valerian Vreme, care susţine că salariaţii de la rafinărie nu au nici acum liber la creditele pentru nevoi personale. „Ani de zile băncile nu s-au încumetat să le dea angajaţilor de la RAFO credite pentru nevoi personale, pentru că riscurile erau prea mari. Dar chiar şi acum, când o bună parte din datoriile rafinăriei au fost plătite de către investitori, multe dintre băncile care au filiale în Oneşti nu au ridicat interdicţia", a declarat consilierul Vreme.
»Multe dintre băncile care au filiale în Oneşti nu au ridicat interdicţia angajaţilor de la RAFO la creditele pentru nevoi personale
Valerian Vreme,
consilier judeţean
from adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu