luni, ianuarie 21, 2008

Chile: Un octogenar crezut mort s-a ridicat din coşciug la priveghi

SANTIAGO DE CHILE

La un priveghi dintr-un mic sat din Chile, un octogenar s-a ridicat din coşciug sub privirile îngrozite ale rudelor care îl jeleau, crezându-l mort, potrivit cotidianului chilian Ultimas Noticias.

Membrii familiei lui Feliberto Carrasco, un pensionar de 81 de ani, erau convinşi că acesta murise după ce l-au găsit fără suflu şi rece. Fără a mai chema medicul să constate decesul, ei au contactat o firmă de pompe funebre, l-au îmbrăcat în cel mai bun costum al său şi l-au aşezat cu grijă în sicriu.

"Nu îmi venea să cred. Credeam că mi se pare şi am închis ochii", povesteşte nepotul său, Pedro, în declaraţia sa către cotidianul Ultimas Noticias. "Când i-am deschis, unchiul meu mă privea. Am început să plâng", a continuat acesta.

Prima dorinţă a celui "înviat" a fost să primească un pahar cu apă, precizând că nu îl doare nimic. Radiourile locale şi-au surprins şi ele audienţa după ce au fost nevoite să rectifice anunţul mortuar.



Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 21.01.2008 la ora 13:13

Niciun comentariu: