marți, ianuarie 22, 2008

„Testul căruciorului“: 85 la sută din şoferii de autobuz nu au suflet


RATB a dat 100 de milioane de euro pe autobuze cu rampe de acces pentru oamenii în scaune cu rotile

Nu ajută la nimic: şoferii nu au chef să coboare pentru a întinde rampa. Şi nici călătorii

„Eu nu sunt plătit să bag mâna în rahatul ăsta! Nu sunt slugă! Bineee, de data asta te ajut, dar data viitoare să faci bine să circuli cu însoţitor, domnule!” Şoferul a oprit autobuzul şi bate aerul cu arătătorul. Cel do­jenit e un tânăr fără picioare, călare pe un scuter special, cu trei roţi. Vina lui Cătălin Măgureanu: a îndrăznit să ia autobuzul 182.

„Aştept şi o oră să mă primească înăuntru“

Duminică, RATB-ul a scos pe şosele 50 de maşini noi Mercedes Citaro, cu aer condiţionat, camere video şi GPS şi cu nişte minuni de rampe de acces, aproape lux. O comoară pentru oamenii în căruţ. Traseele cu facilităţi - 131, 331, 205 şi 182. Ba pe ultima linie s-a anunţat că vor merge numai autobuze din astea noi. Cătălin Măgureanu s-a gândit să le încerce. Şi-a încălecat scuterul şi s-a postat în staţie, la Romană. Prima maşină: un 131. Cătălin se apropie de bordură şi face semn şoferului să-i scoată rampa.

„Boierul” de la volan se joacă în butoane, uşile se deschid larg, dar, când i-ar veni şi omului rândul să urce, uşile se trântesc şi maşina pleacă. „Asta nu-i nimic. Şoferii se deranjează să se dea jos pentru a-mi coborî rampa cam în 15% din cazuri. Atunci, mă rog de oameni. Mai grav e atunci când aştept o oră şi mai bine, doar ca să mă primească înăuntru. Că de cele mai multe ori urcă ceilalţi şi maşina nu mai aşteaptă câteva secunde, să pot urca şi eu”, spune Cătălin.

Cine se deranjează pentru un infirm

Apare un 331. Omul face un semn şoferului ca la taxi, şoferul dă să plece, apoi se răzgândeşte dar, ghinion, maşina nu poate opri chiar lângă bordură, pentru ca rampa să facă priză cu ea. Aşa că autobuzul opreşte la mare distanţă de bordură. Acum ar trebui să coboare şoferul şi să întindă rampa. Şoferul nu coboară. Rampa rămâne lipită de podea, pe ea – o mare de oameni şi toţi se uită galeş, ca la spectacol, curioşi ce are de gând să facă mai departe Cătălin.

Câteva momente de linişte, ca atunci când ţii un moment de reculegere, şi apoi un „Vă rog frumos, puteţi să-mi coborâţi şi mie rampa? Are un inel, îl apucaţi şi... aşa...”. Cineva a înţeles, în sfârşit, că bucăţica aia de metal pe care stă el este o rampă pentru oamenii cu handicap. La coborâre: Cătălin apasă pe un buton să-l cheme pe şofer. Şoferul nu vine. Tânărul începe să se roage iar de oameni. Doar un cuplu de pensionari pune mâna. Tânărul dă indicaţii ca un profesionist: „Dumneavoastră rămâneţi pe loc, tu faci un pas, nu, în cealaltă direcţie!”. Alţii nu mai au răbdare. „Numai puţin, să mă strecor şi eu...”, se strigă. Maşina a coborât tot departe de bordură, iar rampa se apleacă într-un unghi periculos de ascuţit. „Acum aş putea să mă răstorn. Panta asta îmi face praf coloana”, zice Cătălin.

from gandul

Niciun comentariu: