vineri, ianuarie 25, 2008

NĂSTASE DESPRE CAPITALIŞTI: "BĂIEŢII AU SPUS: BĂ, NOI ORICUM V-O TRAGEM ÎN ROMÂNIA"

Invitat joi la postul de radio News Fm , Adrian Năstase a răspuns la întrebările adresate cu expresii precum "beneficii corelative" şi "blocaje protecţioniste" amestecate cu sintagme ca "v-o tragem acolo în România", "rămân cu creditul în mână" sau "papagalii de la noi". În privinţa reprezentanţilor de la Bruxelles cărora nu le pasă de ceea ce se întâmplă în România, Năstase a început prin a spune că decizia de a lua România şi Bulgaria "înăuntru" a fost una strategică. Această decizie a fost legată şi de faptul că cele două ţări intraseră în NATO şi ar fi fost ciudat să nu fie şi în UE.

Năstase a spus că, dacă România şi Bulgaria nu intrau în UE, rămânea un spaţiu neacoperit spre fosta Uniune Sovietică. "În felul ăsta, intrând în UE, noi am lăsat deoparte toate mecanismele de protecţie pentru economia naţională, ceea ce era preţul pe care îl plăteam pentru intrarea în UE, dar nu am ştiut după aceea să obţinem beneficiile corelative care apăreau în urma intrării în UE", a arătat Năstase.

"Şi atunci, băieţii ăştia au spus: “Bă, dacă voi nu vreţi să vă uitaţi şi la sertarele alea cu bani, foarte bine. Că noi oricum v-o tragem acolo în România, că v-am trimis Carrefour, Metro, eu ştiu ce, vă vindem bunuri de larg consum, v-am trimis băncile noastre şi vă îndatoraţi acolo şi deveniţi până la urmă sclavii noştri pe o perioadă lungă de timp.

Că trebuie să plătiţi la fel ca americanii, care sunt foarte liberi, dar sunt de fapt sclavii băncilor, plătesc toată viaţa şi de asta nu au curaj să îşi înjure şefii, pentru că dacă îi dau afară de la serviciu rămân cu creditul în mână şi trebuie să se sinucidă, că nu mai au ce să facă, că dacă au luat o notă proastă că şi-au înjurat şeful nu îi angajează nimeni în altă parte", a continuat Năstase.

"Ăsta este un mecanism al unui tip de capitalism care încetul cu încetul migrează şi spre noi şi astea sunt de fapt mecanismele pe care noi, dacă nu ştim să le mai cosmetizăm (...) o să rămânem la discreţia acestor băieţi şi papagalii de la noi care nu pricep despre ce este vorba vor sta liniştiţi la soare din când în când şi se vor juca în nisip cu Monica Macovei, care când e imaculată, când e dezimaculată", a explicat Năstase.

Năstase a precizat şi că Traian Băsescu vrea "să-l radă" pe Tăriceanu, fără ca acesta să mai poată fi apărat de Parlament.
from antena3

Niciun comentariu: