joi, ianuarie 24, 2008

Românii sunt cei mai generoşi băutori de bere din Europa (studiu)

Românii sunt cei mai generoşi băutori de bere din Europa, peste 91 la sută dintre aceştia fiind gata să ofere o bere unui prieten fără să aştepte alta la schimb, reiese dintr-un studiu privind preferinţele europenilor în materie de consum de bere şi băuturi alcoolice, realizat de compania independentă de marketing şi consultanţă 'Added Value' şi iniţiat de SABMiller.

Potrivit studiului, românii sunt primii din Europa care ar 'face cinste' cu o bere chiar dacă ştiu că gestul nu le va fi întors cu aceeaşi ocazie. Circa 91 la sută dintre români sunt gata să ofere o bere unui prieten fără să aştepte alta în schimb, în timp ce suedezii sunt cel mai puţin dispuşi să facă acest gest.

În ceea ce priveşte numărul maxim de persoane pentru care un european ar 'face cinste' cu o bere, studiul arată că românii ocupă şi aici primul loc, cu peste 10 persoane, urmaţi de belgieni, olandezi şi spanioli.

Când vine vorba de plată, cehii par să fie cei mai 'corecţi' băutori de bere, ocupând primul loc al clasamentului în ceea ce priveşte împărţirea costului consumaţiei: 97 la sută dintre cehi plătesc doar propria consumaţie, în timp ce 82 la sută dintre olandezi şi 77 la sută dintre belgieni împart 'frăţeşte'(50/50) costurile.

Francezii au obiceiul de a plăti chelnerului după fiecare 'rând' de beri comandate, în timp ce românii (84 la sută), germanii (81 la sută) şi cehii (90 la sută) preferă mai degrabă să achite la sfârşit.

Studiul arată că europenii sunt cu adevărat iubitori de bere. Danezii şi suedezii sunt cei care preferă berea cu orice ocazie. Dintre europeni, danezii sunt cei care preferă cel mai mult să bea berea acasă cu familia, în timp ce suedezii conduc topul în ceea ce priveşte consumul de bere la prima întâlnire, la întâlnirile de afaceri şi atunci când iau cina la restaurant.

În ceea ce priveşte ocaziile de consum, majoritatea românilor (94 la sută) preferă să bea berea acasă, la mesele cu familia, 61 la sută la cinele de la restaurant, 54 la sută dintre aceştia beau bere la nuntă, în timp ce numai 23 la sută consumă bere la întâlnirile de afaceri.

Studiul făcut de compania 'Added Value' la iniţiativa SABMiller a fost realizat prin intervievarea online a peste 7.500 de persoane din 15 ţări europene, din fiecare ţară răspunzând peste 500 de persoane în legătură cu preferinţele lor de consum pentru băuturile alcoolice.
from adevarul.ro

Niciun comentariu: