duminică, ianuarie 20, 2008

România încinge spiritele în campania electorală din Serbia

* Ultranaţionalistrul Tomislav Nikolic a atacat Bucureştii pentru bombardamentele din 1999, pro-occidentalul Boris Tadic a mulţumit investitorilor români

* Mâine, cei aproximativ 6,7 milioane de alegători sârbi sunt aşteptaţi la urne
România încinge spiritele în campania electorală din Serbia

Pe fondul tensiunilor generate de viitorul statut al provinciei Kosovo, sârbii vor trebui să-şi aleagă mâine liderul, care va prelua ştafeta la gestionarea acestei „crize de identitate”. Apropierea scrutinului, extrem de important pentru viitorul încă incert al Serbiei, s-a resimţit în discursurile principalilor candidaţi, care, pe ultima sută de metri, au încercat să atragă simpatia electorilor. Printre ultimele găselniţe ale campaniei se numără şi aprecierile la adresa României, transformată în al doisprezecelea ceas, de doi dintre liderii politici belgrădeni, într-una dintre temele electorale.

Astfel, radicalul sârb Tomislav Nikolic (cotat cel mai bine în ultimele sondaje, cu peste 30%) a ţinut să acuze România că a colaborat cu NATO în timpul bombardării ţării sale din 1999. „Nu am fost precum România şi Bulgaria, noi am stat pe poduri ca să le apărăm şi am cântat cât cădeau bombele, să nu uităm asta, poate cei tineri uită, noi care am trăit acele vremuri, nu”, a spus ultranaţionalistul, în cadrul unei emisiuni la televiziunea Pink, informează Rompres. Prin această declaraţie, el s-a referit la faptul că, în timpul atacului din 1999 asupra Iugoslaviei, cele două ţări au permis Alianţei survolarea spaţiului lor aerian. (De menţionat că Nikolic este consiliat de o firmă americană de lobby, apropiată preşedintelui Bush). Criticile la adresa Bucureştiului nu au fost câtuşi de puţin întâmplătoare, căci, cu numai o oră înainte de aceste declaraţii, Boris Tadic (actualul preşedinte pro-occidental şi principalul său contracandidat) lăuda România, apreciindu-i poziţia faţă de problema Kosovo. Mai mult, Tadic a remarcat că printre motivele care au generat progresele economiei sârbe din timpul mandatului său se numără prezenţa firmelor româneşti în Serbia. „Firmele vin la noi din România, deoarece ea a intrat în UE şi cheltuielile salariale au crescut”, a spus preşedintele sârb, subliniind faptul că în acest fel se creează noi locuri de muncă, iar Serbia trebuie să profite din plin de acest lucru.

SÂRBII, NEINTERESAŢI DE KOSOVO

Însă, chiar dacă scena politică de la Belgrad s-a concentrat pe parcursul campaniei electorale pe această temă, fiecare politician având câte o propunere proprie pentru strategia sârbă post-independenţa Kosovo, oamenii de rând s-au arătat interesaţi, mai degrabă, de promisiunile financiare pe care liderii le-au lansat de-a lungul discursurilor. Nici măcar luările de poziţie destul de dure la adresa marilor actori internaţionali, precum SUA şi UE nu le-au atras atenţia electorilor sârbi, cu toate că două-treimi dintre ei îşi doresc ca Belgradul să-şi concentreze eforturile spre integrarea în comunitatea „Celor 27”, relatează „BBC News”.

EUROPENII ŞI AMERICANII MIZEAZĂ PE TADICI

Într-o evoluţie paralelă, prezidenţialele din Serbia ţin cu sufletul la gură comunitatea internaţională, căci, în funcţie de rezultatul votului (în cazul în care nu se va ajunge la un al doilea tur de scrutin peste încă două săptămâni), Belgradul va opta ori pentru calea propusă de europeni, ori pentru o apropiere şi mai mare de Moscova. SUA şi UE speră într-un rezultat favorabil lui Tadic, care pare candidatul cu cele mai mari şanse de a rezista unei revolte naţionaliste în Serbia, previzibilă în cazul în care liderii albanezi din Kosovo vor proclama independenţa provinciei.

Şi chiar dacă Tadic se opune, ca şi ceilalţi lideri sârbi, declarării independenţei provinciei, el consideră că viitorul ţării sale nu poate fi decât unul european. În schimb, adversarul său ultranaţionalist, Nikolic, cunoscut pentru poziţia eurosceptică, s-a pronunţat împotriva misiunii UE în Kosovo şi susţine o consolidare a legăturilor cu Rusia (care a acordat Belgradului un sprijin puternic în opoziţia faţă de independenţa provinciei separatiste). (M.T.)

from gandul

Niciun comentariu: