sâmbătă, ianuarie 26, 2008

Viorel Cataramă vrea să cumpere Rapidul

Anunţul plecării lui George Copos de la cârma Rapidului a provocat un adevărat cutremur pe scena fotbalistică din ţară noastră. De la Marian Iancu la Nicu Gheară, mai mulţi oameni de afaceri s-au declarat interesaţi de a prelua pachetul majoritar de acţiuni al clubului giuleştean. Din câte se pare însă, favorit în acest moment este omul de afaceri Viorel Cataramă, senator în perioada 1996-2004.

Miliardarul a ţinut să precizeze că este hotărât să negocieze cu George Copos şi să devină noul patron al Rapidului, în condiţiile în care actualul finanţator al alb-vişiniilor va merge până la capăt cu anunţul de a se retrage din fotbal. „Problema e dacă domnul Copos chiar vorbeşte serios, lucru de care eu mă cam îndoiesc. Dacă, totuşi, aşa stau lucrurile, eu pot oricând să avansez o ofertă concretă, dar asta după ce vom face un audit ca la carte, pentru că Rapid nu e listat pe bursă şi nu e clară situţia sa financiară”, a declarat Viorel Cataramă pentru cotidianul Cancan.

„Un business cu vreo nouă cifre”

În vârstă de 52 de ani, Cataramă este proprietarul unei cunoscute firme de mobilă din ţara noastră şi a fost în perioada 1992-1996 preşedinte al Federaţiei Române de Tenis. Actualmente, este membru PNL, partid al cărui vicepreşedinte a fost în perioada 1993-1996 şi în 2002. Deşi nu a ţinut să precizeze suma pe care este dispus să o ofere pentru achiziţionarea Rapidului, afaceristul dă un indiciu: are 8 zerouri. „Trebuie văzut dacă domnul Copos e dispus să îl listeze el însuşi pe bursă, înaintea vânzării, sau îl vinde ca pe o societate închisă, sunt mai multe aspecte de ordin tehnico-financiar care trebuie analizate cu seriozitate, pentru că vorbim de un business cu vreo nouă cifre. Per total, însă, eu sunt pregatit să cumpăr Rapidul de la el, dacă îl vinde”, a conchis Cataramă.


Foto: CANCAN

Niciun comentariu: