miercuri, aprilie 23, 2008

EBAY A DAT ÎN JUDECATĂ SITE-UL CRAIGSLIST

Ebay a dat în judecată site-ul Craigslist Ebay, gigantul licitaţiilor pe internet a anunţat într-un comunicat ca dă în judecată siteul publicitar Craigslist, pentru a-şi proteja investiţiile de patru ani. În comunicat se arată că în luna ianuarie directorii Craigslist, Craig Newmark şi Jim Buckmaster au adoptat nişte măsuri care au dus la scăderea profitului Ebay cu 10 procente.

În 2004, Ebay a achiziţionat 28,4 procente din acţiunile Craigslist. Acţiunile întreprinse în luna ianuarie de directorii firmei au nemulţumit conducerea Ebay care îşi vede astfel interesele afectate şi se teme pentru investiţiile făcute de-a lungul celor patru ani în Craigslist.

În comunicat nu se specifică, însă şi natura acţiunilor care au dus la acţionarea în instanţă. Pe blogul companiei, conducerea Craigslist a afirmat că este surprinsă şi dezamăgită de aceste acuzaţii nefondate. Lipsa explicaţiilor îi face pe aceştia să suspecteze dorinţa Ebay de a prelua ostil Craigslist sau de a vinde acţiunile unui terţ. Acţiunea Ebay este catalogată ca lipsită de transparenţă şi etică.

Antena3.ro

Niciun comentariu: