luni, aprilie 21, 2008

SENATUL A DAT „UNDĂ VERDE” CĂRUŢELOR, PE DRUMURILE NAŢIONALE

Senatul a dat „undă verde” căruţelor, pe drumurile naţionaleLuni, în plenul Senatului, preşedintele de şedinţă, Doru Ioan Tărăcilă, a anunţat că, în data de 17 aprilie, a fost adoptată o propunere legislativă care permite accesul căruţelor pe drumurile naţionale. Acestea se vor putea deplasa în afara localităţilor, în zonele montane şi submontane unde, din cauza condiţiilor geografice, nu pot fi realizate drumuri laterale.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost iniţiată de opt parlamentari ai PNL, PSD, PRM şi UDMR, termenul de adoptare tacită expirând la 17 aprilie. Comisia juridică a întocmit un raport favorabil la proiectul de lege, iar punctul de vedere al Guvernului a fost de susţinere a acestei propuneri, sub rezerva că iniţiatorii nu au definit zonele montane şi submontane.

În respectiva propunere legislativă mai este prevăzut că accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală pe drumurile naţionale, în afara localităţilor, se va face numai pe timpul zilei, între orele 7.00-20.00, în sezonul cald, în perioada 16 martie-14 septembrie.

În sezonul rece, perioada 15 septembrie-15 martie, accesul atelajelor va fi permis între orele 8.00 şi 17.00. Deplasarea căruţelor pe drumurile naţionale, în afara acestui interval orar, constituie contravenţie şi va fi amendată.

Propunerea legislativă va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Antena3.ro

Niciun comentariu: