vineri, februarie 01, 2008

SINDICATELE CFR NU S-AU HOTĂRÂT DACĂ INTRĂ VINERI ÎN GREVĂ

Circulaţia trenurilor ar putea fi oprită vineri dimineaţă, începând cu ora 7.00. Negocierile de joi seară dintre sindicaliştii din CFR şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu s-au încheiat cu un rezultat clar. Oferta ministerului a rămas neschimbată - puţin peste 8 la sută. Majorarea nu este nicidecum pe placul sindicaliştilor. "Nu am primit nicio ofertă, pentru că a fost o discuţie politică", a declarat Voicu Sala, lider sindical. Urmează discuţii cu liderii regionali, pentru a se stabili dacă vineri trenurile vor circula sau nu.

Majorările salariale anunţate de Guvern sunt mai mici decât au propus sindicatele la negocieri. Sindicaliştii cer o majorare de salarii de 18 procente.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale naţionale din transportul feroviar au spus că în ianuarie au început negocierile privind salariile angajaţilor din domeniu.

Salarizarea convenită prin Contractele Colective de Muncă la nivelul unităţilor feroviare are valabilitate până la 31 ianuarie 2008, având un nivel minimal de 450 lei.

LIDERII SINDICALI: GREVA CFR VA ADUCE HAOS ÎN TRANSPORTURILE FEROVIARE

MINISTRUL TRANSPORTURILOR: CEFERIŞTII AU FOST CHEMAŢI LA GREVĂ PRIN SMS

Antena3.ro

Niciun comentariu: