În patria cartofilor albi, adică judeţul Covasna, pe vechiul drum comercial dintre Moldova şi Ardeal, ţăranii din Sântion Lunca şi-au făcut renume din pâinea tradiţională cu cartofi bătută cu laţul.
Maşinile străinilor opresc special pentru asta. Aici, în satul în care fiecare familie deţine un cuptor de pâine cât de mic, afacerile se întâlnesc la poartă. De la cele mici la cele mai mari, clădite cu sudoare şi credite la bancă, după ultimele norme europene.
Dacă vreodată veţi străbate drumul european dintre Bacău şi Braşov, care face legătura între Moldova în Ardeal, cu siguranţă veţi opri în aşezarea covăsneană Sântion Lunca, la vreuna din tejghelele scoase la porţi pentru a cumpăra vestita pâine mare şi rotundă cu cartofi.
Din cine ştie ce motiv, chiar de nu veţi găsi "semnele" comerţului stradal scoase să ia ochii trecătorilor grăbiţi, întrebaţi de "hazy kenyer" şi, indiferent de om, faţa lui se va lumina ca o zi de duminică după slujba de la biserică.
Atenţie! Curiozitatea poate dăuna în acest caz grav dependenţei, dar mai ales consumului de combustibil auto. Pentru că, odată ce ai gustat vestita pâine a localnicilor, este aproape imposibil să mai rezişti asaltului papilelor gustative. Şi, astfel, aproape sigur, indiferent dacă ai treabă prin zonă sau nu, cauţi motiv să te întorci.
În Sântion Lunca, sat din comuna Ozun, ţăranii nu concep viaţa fără a avea în propria gospodărie cuptor pe vatră. Pentru că, de când se ştiu ei, din moşi-strămoşi, aici, oamenii locului nu înţeleg cum pâinea poate fi altfel decât mare, cu coajă groasă şi rotundă. În satele ţăranilor secui, de dincolo de Bucegi, viaţa curge simplu, între două cuptoare care închid şi deschid ciclul vieţii. Rotund şi perfect. Exact ca forma pâinii pe care numai ei ştiu să o facă cel mai bine. Din generaţie-n generaţie.
Puţini dintre locuitorii comunei Ozun ştiu că pentru pâinea de cartofi cu coajă bătută cu laţul, făcută în cuptoarele locului, guvernul de la Bucureşti a cerut la Bruxeless protecţie pe piaţa Uniunii Europene ca produs tradiţional românesc. Asta înseamnă că nimeni în afara producătorilor români nu va putea comercializa acest tip de pâine, căruia i se dă, astfel, importanţă continentală.
Cei din Sântion Lunca sunt însă siguri de un lucru. Că pâinile făcute în cuptorul din spatele casei pot asigura la propriu traiul unei întregi familii. Munca câmpului înseamnă în zonă cultivarea cartofilor. În ultimii ani s-au stricat cu tonele în pivniţe din cauza boicotului impus de importuri. De aici şi lipsa banilor. Pâinea însă înseamnă garanţie aici.
Imediat după un deal e intrarea în sat. Tot aici e şi primul cuptor de casă. Devreme, în zorii zilei, zăpada nu se-mpotriveşte să scârţâie uşor sub încălţări. Aburii ieşiţi pe hornuri aruncă în nări miros de cocă rumenă amestecat cu lemn de brad ars. Amestecul griurilor dimineţii e oferit cadou ochiului obosit de drum. Întrebăm de pâine. Aşa am fost prinşi şi aruncaţi în poveste. Cea a satului cu peste o sută de cuptoare.
„De când s-a desfiinţat CAP-ul din sat, am rămas cu toţii pe drumuri. De mai bine de 15 ani trăim numai din banii câştigaţi din vânzarea de pâine", ne spune Maria Bella, femeia care tocmai ce terminase curăţatul cuptorului de lemnele arse. De atunci, femeia de 67 de ani, ajutată de fiica ei, se scoală ceas la patru dimineaţa, aprinde cuptorul şi se apucă de frământat aluatul cu cartofi şi făină. Reţeta a moştenit-o de la mamă şi a transmis-o la rândul ei urmaşilor.
„Avem cât ne e de trebuinţă pentru noi. Un cuptor de 20 de pâini în fiecare zi. Vindem tot ce coacem. Vin de la primăria din comună, avem câteva familii din Braşov care cumpără tot timpul de la noi, şoferii de camioane", arată Bella. Femeia care poartă cu mândrie un şorţ imprimat cu două cărţi de joc şi nişte zaruri arată pe undeva că mica afacere de familie nu mai ţine demult de hazard, ci de principiile economiei de piaţă.
„Acum a trebuit să scumpim preţul la 75 de lei pentru fiecare pâine vândută. Păi dacă s-a scumpit făina la 16 lei, a trebuit, ce era să făcem. Ne rămân bani curaţi vreo cinci milioane pe lună", se încruntă femeia. Faptul că îşi dă seama că un astfel de inconvenient ar putea să-i tragă în jos pe undeva mica afacere de familie a împins-o pe bătrână să apeleze la soluţia de compromis.
Cea a pilelor. "Avem noroc că am un ginere la moara din satul vecini, la Bacela. Acolo e puţin mai ieftină şi bună tare", se destăinuie Maria Bella. Deşi vânzarea pâinii cu cartofi este mulţumitoare, pe viitor nu se gândeşte să-şi extindă capacitatea de producţie a cuptorului. În schimb, femeia se roagă de sănătate să poată continua munca la cuptor. Pentru că numai aşa soţul, fiica şi ginerele, dar mai ales nepotul ei, care este la oraş, la liceu, pot să aibă garantat traiul de zi cu zi.
De la cuptoare mici la afaceri serioase
Deşi de cuptorul mic al Mariei Bella ştie multă lume din zonă, adevărata afacere cu pâinea bătută cu laţul se găseşte tocmai în celălalt capăt al satului, la ieşirea spre Sfântu Gheorghe. Dumnezeu a aşezat oamenii în sat şi din punct de vedere simbolic. Într-un capăt, cuptorul mic moştenit odată cu casa părintească, iar în cealalt, cuptoarele mari construite cu pretenţie de fabrică cu credite de la bancă. Are 53 de ani şi niciodată nu i-a trecut prin cap că ar putea să devină brutar în satul natal.
Viaţa însă i-a dovedit că poate fi imprevizibilă, cu turnuri spectaculoase. Brutăria familiei lui Francisc Deak stă ascunsă parcă într-o casă de locuit, o vilă tipică zonei secuilor din Ardeal. Are şi un mic magazinaş în continuarea gardului dintre casa de locuit şi brutărie.
"Domnule dragă, nici prin visele mele cele mai frumoase nu mă gândeam să ajung să fac pâine", îşi destăinuie frânturile de viaţă Deak. Omul, de meserie petrolist, a lucrat zeci de ani la societatea de petrol, unde ajunsese şef de depozit. Stresul unor accidente de muncă suferite de colegii de muncă l-a dus de la meserie. "Am deschis prima oară brutărie în oraş, la Sfântu Gheorghe, într-o locaţie cu instalaţie pe bază de gaz, veche de 70 de ani.
Noile norme ale Uniunii Europene ne-au silit să facem investiţii mari. Am plecat din oraş şi am hotărât să ridicăm o brutărie cum scrie la carte, de la pământ. Aşa m-am întors în satul natal", povesteşte Francisc Deak. Ca să facă rost de bani şi-a vândut cele două apartamente pe care le deţinea împreună cu soţia în oraş, a mai făcut un împrumut de vreo patru miliarde, şi aşa a ridicat brutăria.
După cele mai aspre norme ale Uniunii Europene. „Am 10 angajaţi şi o capacitate de producţie de 600 de pâini în timpul săptămânii, iar în week-end, de 1.000. Aici este singurul loc din zonă care produce pâine cu licenţă şi toate taxele plătite la zi", spune omul. De aici, în fiecare dimineaţă, pâinea tradiţională cu cartofi alimentează magazine din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi comunele din jur.
Drama brutarului
Pe lângă greutăţile date de întreţinerea afacerii, Francisc Deak trăieşte o nemulţumire personală. Nu mai poate mânca pe cât îşi doreşte pâine, pentru că s-a căpătat cu o stare destul de avansată de diabet. "Mai uit câteodată şi mă mai scap la păcat pentru că nu rezist să nu gust din pâinea proaspătă, caldă.
Când simţi aburii ăia, după ce baţi pâinea de coajă cu laţu’, parcă nu-ţi mai vine să te mai saturi", îşi spune oful brutarul. Deşi spune că afacerea lui şi a soţiei sale Maria îi aduce, după scăderea cheltuielilor, aproape 1.000 de euro, Francisc Deak are şi nemulţumiri. "Am ajuns ca, din cauza ofertei foarte mari pe piaţă, să nu pot vinde pâinea fără pile. Trebuie să cunoşti pe fiecare şef de magazin. Unde mai pui că nici mână de lucru nu prea mai găseşti. Nimeni dintre tineri nu mai e atras de meseria asta", arată Deak.
» O să construim o piaţă special amenajată pentru producătorii de pâine, astfel încât condiţiile igienico-sanitare să fie respectate
Istvan Raduly,
primarul comunei Ozun
Piaţă de pâine amenajată pe ruta căpşunarilor
Primarul comunei Ozun, din care face parte şi satul Sântion Lunca, Istvan Raduly, afirmă că, pe lângă micile afaceri ridicate pe baza comercializării pâinii tradiţionale, viaţa economică a comunei se va dezvolta foarte mult în viitorul apropiat.
„Pentru că poziţia comunei este una strategică. Este drumul de întoarcere a căpşunarilor acasă, în Moldova. Se vor construi aici trei proiecte mari. O fabrică de încălţăminte cu capital italienesc, un parc logistic cu capacitate de parcare pentru 400 de tiruri şi o fabrică de asfalt-ciment ce va fi deschisă de oameni de afaceri din Ungaria", spune cu oarece mândrie Raduly. Toate cele trei proiecte economice se vor ridica pe teren achiziţionat de investitori de la ţărani, preţul unui hectar ajungând şi la 50.000 de lei.
Dar primarul mai are un vis. Acela de a convinge oamenii să-şi strângă în cursul acestui an tejghelele de pâine de pe marginea drumului din sat şi a le duce într-un loc special amenajat de primărie în comună, unde va fi târgul de pâine.
„O să construim o piaţă special amenajată pentru producătorii de pâine, astfel încât condiţiile igienico-sanitare să fie respectate. Primăria o să aleagă varianta aplicării unor taxe mici astfel încât oamenilor să nu le vină greu să-şi vândă marfa în viitoarea zonă comercială", arată primarul comunei Ozun.
from adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu