joi, februarie 21, 2008

A traversat pe jos Deşertul Atacama

Exploratorul Alin Totorean a încheiat săptămâna acesta traversarea pe jos a Deşertului Atacama, expediţia încheindu-se după trei săptămâni, timp în care românul a fost rupt de lume.
Aventura a început în 15 ianuarie, de pe coasta Pacificului - lângă Antofagasta (cunoscut sub numele de La Portada).
Periculoasa incursiune în cel mai uscat deşert al Terrei s-a încheiat cu o ascensiune pe vârful Legia, 5.745 de metri, din Puna de Atacama, realizată, cu succes, în 4 februarie, spune Alin Totorean într-un e-mail, remis agenţiei MEDIAFAX.
În 7 februarie, Alin Totorean era deja în orăşelul San Pedro de Atacama.
Traversarea pe jos a deşertului este doar unul dintre obiectivele expediţiei "Chile şi Bolivia - Singur in Atacama", parte a proiectului "Descoperă-ţi semenii", care a mai inclus călătorii solitare în Mongolia (2003), India (2005) şi Maroc (2006).
În zilele rămase până la întoarcerea în România, vor urma alte destinaţii din deşertul Atacama, Cordon de Puntas Negra şi din Bolivia.
Conform calendarului expediţiei, revenirea în ţară este programata pe 14 martie.
from clujeanul.ro

Niciun comentariu: