Cuvintele se rostogolesc într-o cadenţă artificială, punctul e tratat ca virgulă, vocalele se închid când trebuie să rămână deschise şi se deschid când (şi cât) nu trebuie, totul evocă un soi de cyber-lingvistică, în acelaşi timp ridicolă şi neliniştitoare. (...)
O altă deprindere iritantă e micul acompaniament actoricesc pe care unii îl consideră potrivit, mai ales la emisiunile de ştiri furnizate în cuplu. Când unul citeşte, celălalt intră într-un joc complice cu telespectatorii: confirmă pedagogic, se miră, se amărăşte, clipeşte îngăduitor sau se amuză discret. Apropo de cupluri: există o emisiune de ştiri, susţinută de două gemene. Drăguţe, nimic de zis, dar când le vezi, ai impresia că îţi vorbeşte, vesel, o vietate bicefală."
Mă irită, de pildă, felul cum înţeleg să intoneze ceea ce citesc. Cuvintele se rostogolesc într-o cadenţă artificială, punctul e tratat ca virgulă, vocalele se închid cînd trebuie să rămînă deschise şi se deschid cînd (şi cît) nu trebuie, totul evocă un soi de cyber-lingvistică, în acelaşi timp ridicolă şi neliniştitoare.
Constat, oarecum surprins, că, pe diferitele canale ale televiziunii germane, prezentatorii ştirilor îşi citesc textul, ţinînd în mînă un mic teanc de foi dactilografiate. Ca la noi, pe vremea lui Petre Popescu sau Ilie Ciurescu.
Asta înseamnă că, la ora actuală, stăm mai bine decît nemţii, din punct de vedere tehnic. Căci am trecut la prompter, adică la textul care se derulează pe un monitor anexat camerei de luat vederi, aşa încît telespectatorul naiv să fie de două ori păcălit: întîi, să creadă că vedeta telejurnalului i se adresează direct, faţă către faţă, apoi, să se minuneze de memoria şi cursivitatea celui de pe ecran, capabil să turuie fără poticnire, pe dinafară, ditamai textul.
În ce mă priveşte, socotesc că relaţia cu un text ţinut integral în mînă – ceea ce îngăduie vederii periferice să se raporteze mereu la ansamblu – e, ca să zic aşa, mai inteligentă decît relaţia cu un text care ţi se livrează bucăţică cu bucăţică şi nu-ţi solicită decît o „sonorizare" mecanică (în slang, prompterului i se spune „idiot board"). Dar nu intru acum în detaliul acestei diferenţe. Altele sînt tristeţile şi stuporile mele, cînd e vorba de crainicii noştri. Mă rog, de cei mai mulţi dintre ei.
Mă irită, de pildă, felul cum înţeleg să intoneze ceea ce citesc. A devenit o modă adoptarea unui tip de muzicalitate a frazei, curent în ambianţa anglo-saxonă (vezi CNN, sau Euronews), deşi nici acolo nu e, întrutotul, firesc. Cuvintele se rostogolesc într-o cadenţă artificială, punctul e tratat ca virgulă, vocalele se închid cînd trebuie să rămînă deschise şi se deschid cînd (şi cît) nu trebuie, totul evocă un soi de cyber-lingvistică, în acelaşi timp ridicolă şi neliniştitoare.
Campionul absolut e un domn (de la „realitatea TV" cred), a cărui revistă a presei pare pusă în scenă de extratereştri. După cum vorbeşte, omul a învăţat româneşte de la o mamă electronică. Se aruncă hămesit asupra cuvintelor, le suge, le expandează, le azvîrle în hăuri virtuale, după reguli tainice, numai de el ştiute. Fiecare propoziţie se rosteşte cu o precipitare apocaliptică, fiecare sunet are o grimasă paranoiacă.
O altă deprindere iritantă e micul acompaniament actoricesc pe care unii îl consideră potrivit, mai ales la emisiunile de ştiri furnizate în cuplu.
Cînd unul citeşte, celălalt intră într-un joc complice cu telespectatorii: confirmă pedagogic, se miră, se amărăşte, clipeşte îngăduitor, sau se amuză discret. A propos de cupluri: există o emisiune de ştiri, susţinută de două gemene. Drăguţe, nimic de zis, dar cînd le vezi, ai impresia că îţi vorbeşte, vesel, o vietate bicefală. De „ştiri", nici nu mai poate fi vorba.
from adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu