luni, februarie 18, 2008

C.V. Tudor îi cere premierului Tăriceanu să dea UDMR afară din Guvern

Comenteaza

Corneliu Vadim Tudor
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, îi solicită premierului Tăriceanu " să dea afară, imediat, din Guvern" UDMR, pentru că "atentează la siguranţa naţională şi la integritatea teritorială a României", în caz contrar va fi acuzat de trădare şi adus în faţa justiţiei.

"În acest moment, PRM îi cere premierului Călin Popescu-Tăriceanu să dea afară, imediat, din Guvern organizaţia iredentistă şi periculoasă UDMR. A eliminat Tăriceanu, din Guvern, PD-ul, pentru nişte greşeli imaginare – de ce n-ar elimina şi UDMR-ul, care atentează la siguranţa naţională şi la integritatea teritorială a României?", solicită preşedintele PRM. "În eventualitatea că Tăriceanu nu-i scoate, imediat, din Guvernul României pe teroriştii din UDMR – noi îl vom acuza de trădare de ţară şi îl vom aduce în faţa Justiţiei", se arată într-un comunicat semnat de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor.

El afirmă că partidul pe care îl conduce a luat act, cu îngrijorare, de apariţia celui de-al 47-lea stat al Europei, prin proclamarea, ilegală, a independenţei provinciei Kosovo şi declară că acţiunea separatiştilor albanezi, "reprezintă o insultă gravă nu numai la adresa istoriei continentului nostru, ci şi împotriva creştinismului".

PRM îşi manifestă, totodată, "îngrijorarea faţă de precedentul creat prin crearea, artificială, a aşa-zisei Republici Kosovo" şi îşi exprimă "dispreţul faţă de parada de patriotism pe care în aceste zile o fac unii politicieni, de la alte partide".

from adevarul.ro

Niciun comentariu: