luni, februarie 18, 2008

INDEPENDENŢA KOSOVO. BULGARIA, PRIMUL ALIAT AL SERBIEI CARE CEDEAZĂ?

La doar câteva ore de la proclamarea independeţei, autorităţile de la Priştina au cerut Bulgariei ajutor. Acesta ar consta în importuri de produse alimentare, ajutor pentru refacerea infrastructurii şi sprijin pentru acoperirea deficitului de electricitate, relatează presa bulgară. De asemenea, presa de la Sofia spune că noile autorităţi din Kosovo sunt interesate de o rezolvare rapidă a relaţiilor cu Bulgaria, deoarece toate proviziile destinate noului stat trebuie să treacă pe teritoriile Bugariei şi Macedoniei, pentru că în Albania nu există o infrastructură consolidată.

Acesta este şi motivul pentru care premierul kosovar, Hashim Thaci, a apelat la Sofia pentru ca unele companii de transport din Bulgaria să se ocupe de proviziile pentru Kosovo.

Premierul Bulgariei, Sergey Stanishev, împreună cu o echipă de experţi economişti urmează să se întâlnească pentru a se pune de acord în privinţa atitudinii Bulgariei faţă de noul stat. Un lucru e cert: Kosovo nu va avea deocamdată energie electrică din moment ce toate căile de transport trec prin Serbia. Dar, se întreabă ziariştii bulgari, cât timp vor rezista autorităţile de la Sofia având în vedere avantajele economice rapide care ar fi posibile în urma recunoaşterii independenţei Kosovo?

Duminică, Belgradul a anunţat că nu va mai furniza energie electrică statului Kosovo. De asemenea, Bulgaria s-a numărat printre statele care au anunţat că nu vor recunoaşte independenţa noului stat din Balcani şi că nu vor coopera "deocamdată" cu autorităţile de la Priştina. printre statele care nu recunosc independenţa Kosovo se află şi România.

Antena3.ro

Niciun comentariu: