marți, februarie 19, 2008

VICEPREŞEDINTELE BUNDESTAGULUI ATACĂ POLITICA DUSĂ DE "FLAT-TAX-TĂRICEANU"

Vicepreşedintele Bundestagului Susanne Kastner (foto) atacă vehement activitatea guvernului din România. Preşedinte al Grupului Parlamentar de Prietenie Germano-Român, Susanne Kastner a vorbit într-un interviu acordat Deutsche Welle despre situaţia din România, despre Executivul de la Bucureşti, dar mai ales despre primul ministru. „Flat-Tax-Tăriceanu”, aşa cum l-a numit pe şeful Guvernului, “este orb faţă de problemele sociale din propria ţară”. “Sunt tentată să cred că unica ţintă a guvernului este să asigure condiţiile necesare pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi, în timp ce soarta celor neajutoraţi nu are loc pe agenda Palatului Victoria”, a continuat Kastner.

Dar criticile ei nu s-au oprit aici. Vicepreşedintele Bundestagului a acuzat guvernul de afişarea unui adevărat dezinteres în ceea ce priveşte accesarea fondurilor sociale europene. Nici în domeniul locuinţelor şi a căminelor sociale România nu stă mai bine. De vină este tot Guvernul, care a anulat facilităţile fiscale pentru acestea.

"Apelez la Guvernul României, să îşi respecte obligaţiile faţă de propriii cetăţeni”, a conchis Kastner, acuzând guvernul Tăriceanu de o politică neo-liberală.

Antena3.ro

Niciun comentariu: