vineri, februarie 22, 2008

Vă place Volvo XC60?




*Noul XC60 va fi prezentat, în premieră, la apropiatul Salon Auto de la Geneva

*Primele unităţi vor fi disponibile în Europa, la toamnă

„Nu este doar cel mai sigur Volvo conceput vreodată. Dacă mă întrebaţi pe mine, este şi cel mai surprinzător. Nu e rea combinaţia, nu-i aşa?”, întreabă încântat Fredrik Arp, preşedintele Volvo Cars. Are şi de ce! Noul crossover al companiei pe care o conduce are toate motivele să sperie concurenţa. În fond, vorbim de segmentul auto cu cea mai uimitoare competiţie în ultimii ani, în care principalul jucător este deocamdată BMW X3 şi unde va apărea şi Q5 de la Audi.

XC60 este combinaţia între două stiluri auto - o caroserie atletică cu gardă la sol înaltă şi roţi mari, dar şi linii fine, sportive, specifice unui coupé. „Dacă astăzi îmi spuneţi că puteţi recunoaşte un Volvo de la o sută de metri, pot să vă spun că XC60 emană spiritul Volvo de la o distanţă de cel puţin de două ori mai mare”, spune şeful Departamentului de proiectare de la Volvo.

XC60 - cel mai sigur Volvo

Fiind un Volvo, XC60 are parte de tot ce-i mai sofisticat la capitolul siguranţă: City Safety, o tehnologie unică în lume, face ca acesta să fie cel mai sigur Volvo construit vreodată. Sistemul în cauză permite şoferului să evite sau să reducă efectele cauzate de impactul la viteze mici, atât de comun în coloanele din traficul urban. Concret, în cazul în care maşina urmează să intre în coliziune cu autovehiculul din faţă şi şoferul nu reacţionează, frânează automat. În plus, XC60 beneficiază de toată experienţa şi tehnologia acumulate până acum de Volvo în domeniul siguranţei.

3 variante de motorizare

Noul XC60 va fi lansat cu trei variante de motorizare: T6 cu turbocompresor şi o putere de 285 CP şi două versiuni diesel D5 cu turbocompresor şi 185, respectiv 163 CP. În 2009, va apărea şi o versiune cu motor diesel Euro 5, de 2,4 litri, cu tracţiune faţă şi o putere de 163 CP. La cele 3 versiuni actuale, tracţiunea este integrală.

Volvo XC60 va fi construit la fabrica Volvo Cars din Ghent, Belgia. În Europa, maşina va fi pusă în vânzare în cea de-a doua parte a anului. Nu se cunoaşte încă preţul, dar, după toate probabilităţile, acesta va fi comparabil cu cel al concurentului BMW X3, al cărui preţ de pornire este de 34.367 euro (inclusiv TVA).

from gandul.info

Niciun comentariu: