vineri, februarie 22, 2008

Apartamentele fără repartitoare, „taxate” de Guvern cu 10% din factură

Factura la un apartament fără repartitor este echivalentă cu cea emisă pentru locuinţa cu repartitor care a avut cel mai ridicat consum

La această sumă se adaugă zece la sută, pe criteriul că apartamentele fără repartitor consumă „un pic mai mult”

În lunile decembrie şi ianuarie, locatarii care nu şi-au montat repartitoare în apartamente, dar care locuiesc în blocuri unde majoritatea locatarilor au recurs la această soluţie, au plătit facturi exorbitante. Deşi autorităţile şi firmele de repartitoare au strigat sus şi tare că s-a făcut risipă, secretul facturilor „umflate” stă în modul de calculare a acestora, aprobat chiar de Guvern.

„Persoanele care nu au repartitoare în apartamente şi locuiesc într-un condominiu unde majoritatea are plătesc o factură echivalentă cu cel mai ridicat consum înregistrat de repartitoare pentru un apartament cu aceeaşi suprafaţă la care se adaugă un procent de zece la sută”, ne-a explicat Dorel Geană, director adjunct, direcţia Utilităţi publice din cadrul Primăriei Capitalei. Astfel, o persoană care locuieşte într-un bloc de garsoniere şi nu are montate repartitoare va plăti o factură echivalentă cu cea pe care o plăteşte proprietarul garsonierei care a avut cel mai mare consum, la care se adaugă zece la sută.


Iulian Băndoiu, director tehnic în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), explică însă că nu este obligatoriu ca factura la căldură a persoanelor care nu au repartitoare să fie mai mare decât a persoanelor care au montate repartitoare. „Dacă suprafaţa caloriferelor este identică, într-adevăr, proprietarii care nu au repartitoare vor plăti cel mai mare consum înregistrat pentru un apartament cu aceeaşi suprafaţă utilă la care se adaugă zece la sută, dar dacă locatarii nu au repartitoare şi au calorifere cu o suprafaţă mai mare, atunci factura va ţine cont de suprafaţa termică”, ne-a explicat acesta.

În plus, Băndoiu a declarat că este normal ca un apartament fără repartitor să plătească mai mult cu zece la sută deorece „consumă un pic mai mult”. Asta în condiţiile în care, chiar dacă locuinţele cu repartitoare fac economii, căldura „în exces” din apartamentele fără repartitor trece la vecinii mai chibzuiţi. Conform datelor de la ANRSC, din cele 576.000 de apartamente din Bucureşti, au fost montate repartitoare în circa 200.000.

from gandul.info

Niciun comentariu: