joi, februarie 21, 2008

BORIS TADIC LA BUCUREŞTI: SERBIA NU VA ALEGE CALEA AUTOIZOLĂRII

Preşedintele Republicii Serbia, Boris Tadic, se află într-o vizită oficială la Bucureşti. El s-a întâlnit cu această ocazie cu preşedintele Traian Băsescu, cu care a purtat o discuţie tete-a-tete la Palatul Cotroceni. În conferinţa de presă comună pe care cei doi şefi de stat au susţinut-o după încheierea discuţiilor, Boris Tadic a şi-a exprimat recunoştinţa faţă de România pentru atitudinea „principială” de a nu recunoaşte independenţa Kosovo, pe care Serbia o consideră ilegală, cu atât mai mult cu cât poziţia României nu este conformă cu poziţia majorităţii statelor Uniunii Europene.

Cu această ocazie preşedintele sârb a amintit că statul pe care îl conduce nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo, dar acest lucru nu va împiedica Serbia în procesul său de integrare în Uniunea Europeană. El a precizat că Serbia va lupta pe cale paşnică pentru păstrarea integrităţii naţionale, dar nu va alege calea autoizolării. Serbia va reduce însă colaborarea cu ţările care vor recunoaşte existenţa unui stat Kosovo independent. De asemenea Serbia nu va recunoaşte legalitatea prezenţei forţelor UE în Kosovo în condiţiile în condiţiile în care aceasta decizie a fost adoptată în absenţa unor consultări cu reprezentanţii ONU.

La rândul său, Traian Băsescu l-a asigurat pe preşedintele sârb de tot sprijinul României în procesul Serbiei de integrare în structurile europene. El a subliniat importanţa majoră pe care o are comunicarea în relaţiile viitoare pe care Serbia le va stabili atât cu Uniunea Europeană cât şi cu autorităţile de la Priştina.

Întâlnirea de la Bucureşti a fost de asemenea prilejul unor convorbiri pe tema relaţiilor economice bilaterale între România şi Serbia. S-a pus în discuţie colaborarea danubiană şi în cadrul coridorului pan-european care reprezintă un interes comun al României şi Serbiei.

Vizita preşedintelui sârb vine la doar patru zile de la declararea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo. Autorităţile române şi-au făcut publică poziţia faţă de actul de la Priştina: Bucureştiul nu recunoaşte independenţa Kosovo.

BORIS TADICI A FOST PRIMIT LA PALATUL COTROCENI

Antena 3

Niciun comentariu: